15
Apr
2025
EDUCAȚIE PENTRU SUSTENABILITATE – ÎMPREUNĂ PENTRU UN VIITOR RESPONSABIL – WORKSHOP LA COLEGIUL ECONOMIC ”DIMITRIE CANTEMIR” SUCEAVA – 10.04.2025
În data de 10 aprilie 2025, la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, s-a desfășurat workshop-ul cu tema „Educație pentru sustenabilitate”, organizat în cadrul proiectului „Tranziția spre piața muncii prin stagii de pregătire practică”. Activitatea s-a înscris într-un ciclu de evenimente menite să cultive în rândul elevilor conștiința ecologică și atitudinea responsabilă față de resursele naturale, în contextul unei dezvoltări durabile.
Evenimentul a fost onorat de prezența unor invitați deosebiți, care au adus contribuții relevante prin expertiza și experiența lor. Într-un cadru interactiv și dinamic, participanții au fost provocați să reflecteze asupra propriei responsabilități față de mediu, asupra modului în care deciziile individuale influențează comunitatea și planeta. Dialogul a fost susținut de exemple concrete, povești inspiraționale și sugestii de bune practici care pot fi implementate în mediul școlar. Elevii s-au implicat activ în activitate, propunând inițiative relevante pentru contextul școlii și al comunității locale, precum: realizarea de panouri informative în unitatea de învățământ, organizarea de campanii de colectare selectivă a deșeurilor și constituirea unor cluburi verzi.
Această activitate a evidențiat atât potențialul creativ și civic al elevilor, cât și rolul esențial al educației nonformale în formarea unei generații responsabile, informate și angajate în protejarea mediului.
Mulțumim tuturor participanților pentru deschidere, implicare și ideile inovatoare!
Viitorul e mai verde cu voi!