CEDC Suceava
23 Oct 2025

WORKSHOP „ECONOMIA VERDE PENTRU DEZVOLTARE DURABILĂ ÎN COMERȚ”


În data de 21.10.2025, în cadrul Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, s-a desfășurat workshopul cu tema „Economia verde pentru dezvoltare durabilă în comerț”, organizat de tutorele de practică Zînzar Mihaela Cătălina. Evenimentul s-a adresat elevilor din clasa a XII-a J, calificarea Tehnician în activități de comerț, beneficiari în cadrul proiectului „Tranziția spre piața muncii prin stagii de pregătire practică”, cod SMIS 318218. Workshopul cu tema „Economia verde pentru dezvoltare durabilă în comerț”, a avut ca scop înțelegerea principiilor economiei verzi și aplicarea acestora în domeniul comerțului, prin exemple concrete de practici sustenabile adoptate de companiile moderne. Elevii au participat activ la dezbateri și exerciții aplicative, propunând soluții inovatoare pentru transformarea unui magazin tradițional într-unul „verde”. Prin intermediul activităților interactive, aceștia au identificat avantajele economiei verzi: creșterea competitivității, fidelizarea clienților și contribuția la bunăstarea comunității. Workshopul a contribuit la formarea unei atitudini responsabile față de mediu și resurse, evidențiind importanța adoptării principiilor economiei verzi în activitatea comercială. Elevii au conștientizat că dezvoltarea durabilă nu este doar o obligație morală, ci și o oportunitate pentru afaceri eficiente și etice. Workshopul a oferit elevilor o perspectivă practică și motivațională asupra modului în care pot contribui la un comerț responsabil și prietenos cu mediul, în calitate de viitori profesioniști în domeniu.