CEDC Suceava
17 Dec 2025

Workshop: „Crearea de meniuri sustenabile” 09 decembrie 2025 | 11:00–12:00 Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava


Elevii clasei a XII-a G, calificarea Tehnician în gastronomie, beneficiari ai proiectului „Tranziția spre piața muncii prin stagii de pregătire practică” (cod SMIS 318218), au participat la workshopul „Crearea de meniuri sustenabile”, organizat și susținut de tutorele de practică Rotaru Maria Magdalena. 👩‍🍳👨‍🍳 Activitatea a avut ca scop familiarizarea elevilor cu principiile sustenabilității în gastronomie și dezvoltarea competențelor necesare conceperii unor meniuri responsabile, adaptate cerințelor actuale ale industriei ospitalității. La activitate a participat doamna profesor Panaite Liliana, expert parteneriate în cadrul proiectului „Tranziția spre piața muncii prin stagii de pregătire practică” (cod SMIS 318218), care a subliniat rolul esențial al colaborării dintre unitățile de învățământ și mediul economic în formarea viitorilor specialiști din domeniul gastronomic. Pornind de la întrebarea „Ce înseamnă, din perspectiva voastră, un meniu sustenabil?”, elevii au descoperit că un meniu sustenabil: ✅ valorifică ingrediente locale și de sezon ✅ include opțiuni vegetale ✅ folosește produse naturale, minim procesate ✅ reduce risipa alimentară ✅ respectă principiile nutriției echilibrate ✅ susține producția etică și protecția mediului 🧩 În partea aplicativă, elevii au lucrat în echipe de 4–5 membri, realizând propriile meniuri sustenabile, justificând alegerea ingredientelor și analizând impactul asupra mediului. Concluziile prezentate au evidențiat importanța alegerilor responsabile în gastronomia modernă. ✨ Workshop-ul a contribuit la dezvoltarea gândirii critice, creativității și spiritului de echipă, consolidând legătura dintre gastronomie, responsabilitate socială și protecția mediului.